Diverse

recomanda articolul unui prieten

CEI PATRU REGI CEREŞTI

vă protejează de influenţele nefaste provenite din cele patru zări

Se spune că există patru regi cereşti, ce sălăşluiesc pe culmile vestitului Munte al Zeilor, numit Muntele Sumeru, şi că ei apără Universul de influenţele răuvoitoare ale demonilor malefici. Pentru hinduşi, aceşti regi sunt „Regii Deva“, iar pentru budişti – „protectorii Dharma“. În templele de pe cuprinsul Chinei şi Tibetului, se găsesc imagini în mărime naturală ale acestor regi. Dacă aduceţi imaginea lor în casele voastre, se spune că ea vă oferă protecţie împotriva atacurilor periculoase care vă vizează. În plus, aceşti regi ne împiedică să ne creăm o karma negativă prin fapte nevirtuoase. Dacă îi ţineţi în casă ori la birou, onestitatea şi rectitudinea vor avea mereu câştig de cauză în toate tratativele şi relaţiile voastre. Din perspectiva Feng Shui, maeştrii taoişti de pe vremuri au incorporat imaginile celor patru regi în panteonul zeilor cereşti protectori. Astăzi, şi noi putem face la fel.

În cosmologia budistă, fiecare dintre cei patru mari regi cereşti (câte unul pentru fiecare punct cardinal principal) guvernează o latură a Muntelui Sumeru. Se spune că ei sălăşluiesc la primul nivel al celor Şase Ceruri Mirifice, aflat la jumătatea înălţimii piscului sfânt, care este situat lângă tărâmul omenesc. Credinţa în aceste zeităţi îşi are originea în India, de unde s-a transmis, prin Asia Centrală, în China. Înfăţişarea sculpturilor, gravurilor şi picturilor ce îi reprezintă pe aceşti regi variază enorm de la o ţară la alta. În acest număr, vă prezentăm variantele tibetane şi chineze ale acestor puternici regi legendari. Unii oameni cred că simplul fapt de a rosti numele regilor cu voce tare este suficient pentru a invoca prezenţa lor magică şi tutela lor asupra gospodăriei. În plus, bineînţeles, aceşti zei au nume diferite în ţările diferite unde sunt recunoscuţi. Chinezi i înfăţişează cei patru regi drept conducători războinici, pur tând armură grea şi având expresii fioroase, fiecare ţinând în mână o armă specifică. Armele sunt capabile să zdrobească influenţele negative ce lovesc din cele patru zări, având puteri supranaturale.

Regii permit binelui să treacă, stând de strajă împotriva răului în orice spaţiu în care sunt prezenţi. Prin intermediul regilor, omul trece simbolic din lumea profană de sub ceruri în sfera sacră a raiului. În lumea budistă, cei patru regi sunt veneraţi ca obiecte sfinte, deci ar putea să nu se potrivească persoanelor de alte credinţe. Sub acest aspect, este util să subliniem că practica Feng Shui-ului simbolic pentru a crea un mediu armonios în locuinţă împrumută multe dintre simbolurile ezoterice şi spirituale. În multe cazuri, simbolurile chinezeşti reflectă înclinaţia religioasă a Chinei, preluând mult din taoism şi budism.

Astfel, atributele asociate celor patru regi deţin puternice conotaţii spirituale. Dacă ecideţi să îi invitaţi în casele voastre, aşezaţi-i în interior, în apropierea uşii reşedinţei, de preferinţă privind spre intrare şi perfect vizibili pentru orice persoană ce pătrunde în locuinţă.

FACEŢI CUNOŞTINŢĂ CU CEI PATRU MARI REGI

MO LI CHING. Păzitorul estului

Cunoscut şi drept Chiguk, sau drept marele rege DHRITARASHTRA în limba sanscrită (după cum este numit în celebra Suvarnabhasa – Sutra luminii aurii), acest rege are faţa albă, cu o expresie fioroasă şi o barbă ce seamănă cu firele de cupru. El ţine în mână o mandolină cu patru coarde sau pi-pa, care, atunci când sunt ciupite, fac să cadă din cer globuri mari de foc peste cei ce se încumetă să îi invadeze spaţiul. Arma sa este asociată elementului Foc, ce poate supune cu uşurinţă elementul Lemn al estului. Astfel, el îşi păstrează dominaţia fermă asupra domeniului său. Este cel mai bătrân dintre cei patru regi. Numele acestui personaj înseamnă „regele ceresc ce apără poporul“. De pe coasta de răsărit a Muntelui Sumeru, el menţine siguranţa regatului şi uşurează traiul oamenilor obişnuiţi. În literatură, armele sale pot varia, însă cel mai adesea este ilustrat ţinând lăuta. Cântând la acest instrument, el are puterea de a controla starea vremii. Aşezaţi-l în est ori îndreptat spre uşa principală, de unde va veghea la orice forţe demonice care ar căuta să vă pătrundă în casă.

MO LI HAI. Păzitorul vestului

Cunoscut şi drept Kwangmok, sau drept marele rege VIRUPAKSA în limba sanscrită (după cum este numit în celebra Suvarnabhasa – Sutra luminii aurii), acest rege are faţa cafenie şi ţine o perlă într-o mână şi un şarpe în cealaltă. Numele complet al regelui ceresc de la apus înseamnă „ochiul rău“. Totuşi, numele său obişnuit înseamnă „ochiul larg“ sau „cel cu vederi largi“. Sub forma Kwangmok, acest rege ţine într-o mână un dragon încolăcit, iar în cealaltă – o nestemată. Giuvaierul simbolizează lumea, al cărei furt este împiedicat de regele vestului. Dacă îi aşezaţi imaginea în vest sau alături de ceilalţi regi, cu faţa spre uşa principală, casa vă va fi protejată de influenţele malefice. Totodată, regii cereşti au grijă ca locatarii să nu se implice în activităţi ce provoacă acumularea de karma negativă.

MO LI SHOU. Păzitorul nordului

Cunoscut şi drept Tamun, sau drept marele rege VAISRAVANA, acest rege are faţa neagră şi poartă o umbrelă magică, cu puteri supranaturale, ce protejează de tunete şi fulgere. Ori de câte ori este deschisă, această umbrelă creează un întuneric total. Întoarsă cu vârful în jos, ea dă naştere unor cutremure enorme şi unor valuri gigantice, ce au puterea de a nimici forţele negative provenite din nord. Numele acestui rege înseamnă „regele care se extinde sau creşte în repetate rânduri“. Umbrela pe care o poartă se multiplică în funcţie de numărul duşmanilor săi. Mo Li Shou a auzit mai multe despre învăţăturile lui Buddha decât oricare altul, deci uneori este ilustrat ţinând o stupă, a cărei bază reprezintă pământul şi al cărei acoperiş reprezintă cerul. Budiştii îl consideră pe Vaisravana protectorul averii oamenilor, iar în thangka [picturile religioase tibetane] acest rege este adeseori confundat cu Jhambala Galben, Buddha al Bogăţiei. Se spune că el a practicat austeritatea vreme de o mie de ani, fiind răsplătit pentru aceasta cu o mare avere. Este numit şi Kuvera, „Zeul Bogăţiei“. În palatul său din Munţii Himalaia, el este slujit de Yaksa (păzitorii comorilor pământeşti) şi Kinnara (muzicanţii cereşti, asemănători cu centaurii din mitologia greacă). În sculpturi, este uneori înfăţişat cu o sabie, un trident sau un drapel (reprezentându-i victoriile) în mâna dreaptă. Uneori, corpul îi este pictat în galben, însemnând că are trupul strălucitor ca o mie de sori. În mâna stângă, are o mangustă ce scuipă nestemate, oferind fi inţelor simţitoare o avere inepuizabilă. Dintre cei patru regi cereşti, acesta este cel mai agreat, probabil deoarece este asociat cu Buddha al Bogăţiei.

MO LI HUNG. Păzitorul sudului

Cunoscut şi drept Chungchang, sau drept marele rege VIRUDHAKA în limba sanscrită (după cum este numit în celebra Suvarnabhasa – Sutra luminii aurii), acest rege are faţa albastră. El poartă o suliţă şi o preţioasă sabie magică, cu ideogramele pentru Pământ, Apă, Foc şi Vânt gravate pe lamă. Sabia lui are puterea de a crea un vânt negru, ce produce un milion de suliţe care străpung trupurile şerpilor naga malefici, făcându-i praf şi pulbere. Acest vânt este urmat apoi de foc, care umple spaţiul cu un milion de şerpi. Expresia de pe faţa sa este întotdeauna fioroasă şi pătrunzătoare. Aşezaţi-i imaginea alături de ceilalţi regi, privind spre intrarea casei voastre.

Sursa articolului: Revista "Lumea Fengshui" Nr. 5 Pg. 61
Abonaţi-vă acum!


publicat online: 12/15/2006 12:00:00 AM    |   citit de 2412 de ori

recomanda articolul unui prieten

Cât de bun vi s-a părut articolul?
  
nota medie:
 7



Trucuri Feng Shui

" Menţineţi în permanenţă bine iluminate recepţia şi ghişeul de informaţii al firmei. "

asistenţă Feng Shui








Cărţi Feng Shui

Cartea de Aur
Cartea de Aur
Atrageti abundenta prin Feng Shui
Atrageti abundenta prin Feng Shui
Ghidul Feng Shui pentru gradini
Ghidul Feng Shui pentru gradini
Astrologia chineza
Astrologia chineza
Feng Shui Magic
Feng Shui Magic
Feng Shui Esential
Feng Shui Esential
Initiere in arta Feng Shui
Initiere in arta Feng Shui
Oracolul Kuan Yin
Oracolul Kuan Yin

Noutăţi la PRO Editură